Wednesday, June 1, 2016
Wednesday, May 25, 2016
Sunday, May 15, 2016
Holocaust
Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet” și kaustos, „ars”; în ebraică: Hașoa השואה, în idiș: Hurben חורבן), este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.[1]
Cuvântul original grecesc (holókauston) este o traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă „ardere de tot” și care denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar pentru Iahve(Elohim) căruia, după Cartea Leviticului (a treia carte a Pentateuhului), îi era plăcut mirosul acestor jertfe.[2]
Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă de oameni de către alți oameni”), cuvântulholocaust se putea referi și la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial, iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial.[3]
Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă și este folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de către naziști în ajunul și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Cuvântul biblic șoa (שואה), cu sensul de „calamitate” a devenit termenul standard în ebraică pentru holocaust încă din anii 1940[4] în Ierusalim într-o carte numită Sho'at Yehudei Polin (Holocaustul evreilor din Polonia). În primăvara lui 1942, istoricul Ben Zion Dinur (Dinaburg) din Ierusalim a folosit termenul șoa pentru a descrie exterminarea evreilor dinEuropa, denumind aceasta o catastrofă care simboliza situația unică a evreilor[5][6]. Începând din anii 1950, termenul „holocaust” se referă de regulă la genocidul evreilor.[4]
Termenul german oficial pentru exterminarea evreilor în perioada nazistă era Endlösung der Judenfrage („Soluția finală a problemei evreiești”). În germană, ca și în alte limbi, printre care engleza, termenul soluția finală este folosit ca alternativă la cel de holocaust. În România, Conducătorul [[Ion Antinescu|Antonescu a folosit sintagma „curățirea terenului”[7].
Atrocitățile regimului nazist nu s-au limitat la evrei. Unii autori au folosit noțiunea holocaust în sens mai larg, pentru a descrie și alte acțiuni ale regimului nazist. Acestea includ uciderea a aproximativ o jumătate de milion de romi, omorârea a milioane de prizonieri de război sovietici, precum și regimul de exterminare la care au fost supuse persoanele trimise la muncă forțată, homosexualii, persoanele handicapate fizic și/sau psihic, cetățeni polonezi și ai altor popoare slave, opozanți religioși (martori ai lui Iehova, prelați romano-catolici) și opozanți politici.[8][9] Însă majoritatea istoricilor nu includ aceste grupuri în definiția holocaustului, restrângând semantica acestui termen la genocidul evreilor.[10] sau ceea ce naziștii au numit Soluția finală a problemei evreiești. Ținând cont de toate victimele persecuțiilor naziștilor, numărul morților crește considerabil: estimările plasează numărul total de victime în general între 9 și 11 milioane.[11]
| Acest articol este parte a seriei Nazism. |
 |
.jpg){kind=small}
Persecuția și genocidul s-au desfășurat în etape. Legislația privind eliminarea evreilor din societatea civilă a fost promovată cu mai câțiva ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial (1933-1939). Au fost înființate lagăre de concentrare în care deținuții erau folosiți ca sclavi până mureau de extenuare sau de boală. Unde Al treilea Reichocupa un nou teritoriu în Europa de Est, unități speciale numite Einsatzgruppen exterminau evrei și adversari politici, împușcându-i în masă. Evrei și romi erau concentrați în ghetouri înainte de a fi transportați la sute de kilometri cu trenuri de marfă în lagărele de muncă forțată și exterminare, unde, dacă supraviețuiau călătoriei, cei mai mulți erau uciși prin gazare în încăperi special amenajate. Fiecare ramură a aparatului administrativ al statului hitlerist a fost implicată în logistica asasinatelor în masă și a contribuit la transformarea Germaniei în ceea ce un istoric a denumit „un stat genocidar”.[12]
Despre nazism
Nazismul sau național-socialismul (german) a fost ideologia și politica totalitară naționalistă, rasistă, antisemită și anticomunistă a Germaniei naziste, care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în statul german între 1933 și1945. Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui național-socialism (Nationalsozialismus, prescurtat în germană Nazi, pronunțat /ˈna.t͡si/, v. AFI). În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, scurt NSDAP), iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Germaniei, al Reich-ului german, cunoscut drept Al treilea Reich.
În momentul de față, în Germania, nazismul precum și folosirea svasticii sunt interzise prin lege, dar mai există grupări și chiar partide neonaziste, unele ilegale. Folosirea simbolurilor naziste, inclusiv a svasticii, nu este permisă în Germania decât în cazuri excepționale.
Ideologic, nazismul a preferat în permanență primatul acțiunii asupra gândirii. În timp ce se afla în închisoarea Landsberg, (în 1923-1924), Hitler și-a dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea), care a devenit „biblia” național-socialismului german. Alături de programul în 25 de puncte din 1920, lucrarea a reprezentat cadrul de bază al nazismului. Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o concepție rasistă. El considera că omenirea poate fi împărțită pe baza unei ierarhii valorice a raselor și că viața nu reprezintă nimic altceva decât supraviețuirea celor adaptabili. Credea că „darwinismul social” se extinde la lupta între rase, și întocmai cum animalele se luptă pentru hrană și perpetuare, tot așa și în specia umană cei puternici înlătură sângele (caracterele presupus ereditare) celor slabi. „Poporul de stăpâni” („Herrenvolk”) era de "rasă ariană”, alcătuit fiind din populațiile Europei de Nord. La baza piramidei rasiale Hitler îi plasează pe negri, pe slavi, pe țigani și pe evrei, pentru aceștia din urmă având sentimente de ură exacerbată. Hitler îi socotea pe evrei drept „un cancer ce roade trupul Germaniei”, o boală ce trebuie tratată, după cum ilustrează următorul citat din „Mein Kampf”:
- „Alterarea sângelui și deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizațiilor străvechi; niciodată războiul nu a ruinat națiunile, ci pierderea puterii lor de rezistență – caracteristica exclusivă a sângelui raselor pure. În această lume, oricine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat pleavă”.
După părerea lui Hitler, nu există nici o alternativă realistă la guvernarea dictatorială. Încă din timpul anilor petrecuți la Viena, el considerase democrația parlamentară slabă și ineficientă. Aceasta se opunea tradițiilor istorice germane bazate pe militarism și absolutism și, mai mult, încuraja răspândirea unui rău și mai mare: comunismul.
Deespre Calculator
Un calculator, numit și sistem de calcul, computer sau ordinator, este o mașină de prelucrat date și informații conform unei liste de instrucțiuni numită program. În zilele noastre calculatoarele se construiesc în mare majoritate din componenteelectronice și de aceea cuvântul „calculator” înseamnă de obicei un calculator electronic. Calculatoarele care sunt programabile liber și pot, cel puțin în principiu, prelucra orice fel de date sau informații se numesc universale (englezăgeneral purpose, pentru scopuri generale). Calculatoarele actuale nu sunt doar mașini de prelucrat informații, ci și dispozitive care facilitează comunicația între doi sau mai mulți utilizatori, de exemplu sub formă de numere, text, imagini, sunet sau video sau chiar toate deodată (multimedia).
Știința prelucrării informațiilor cu ajutorul calculatoarelor se numește informatică (engleză Computer Science). Tehnologia necesară pentru folosirea lor poartă numele Tehnologia Informației, prescurtat TI sau IT (de la termenul englezescInformation Technology).
În principiu, orice calculator care deține un anumit set minimum de funcții (altfel spus, care poate emula o mașină Turing) poate îndeplini funcțiile oricărui alt asemenea calculator, indiferent că este vorba de un PDA sau de un supercalculator. Această versatilitate a condus la folosirea calculatoarelor cu arhitecturi asemănătoare pentru cele mai diverse activități, de la calculul salarizării personalului unei companii până la controlul roboților industriali sau medicali (calculatoare universale).
Cel mai vechi mecanism cunoscut care se pare că putea funcționa ca o mașină de calculat se consideră a fi mecanismul din Antikythira, datând din anul 87 î.e.n. și folosit aparent pentru calcularea mișcărilor planetelor. Tehnologia care a stat la baza acestui mecanism nu este cunoscută.
Odată cu revigorarea matematicii și a științelor în timpul Renașterii europene au apărut o succesiune de dispozitive mecanice de calculat, bazate pe principiulceasornicului, de exemplu mașina inventată de Blaise Pascal. Tehnica de stocare și citire a datelor pe cartele perforate a apărut în secolul al XIX-lea. În același secol, Charles Babbage este cel dintâi care proiectează o mașină de calcul complet programabilă (1837), însă din păcate proiectul său nu va prinde roade, în parte din cauza limitărilor tehnologice ale vremii.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, nevoile de calcul ale comunității științifice erau satisfăcute de calculatoare analoage, foarte specializate și din ce în ce mai sofisticate. Perfecționarea electronicii digitale (datorată lui Claude Shannon în anii 1930) a condus la abandonarea calculatoarelor analogice în favoarea celor digitale (numerice), care modelează problemele în numere (biți) în loc de semnale electrice sau mecanice. Este greu de precizat care a fost primul calculator digital; realizări notabile au fost: calculatorul Atanasoff-Berry, mașinile Z ale germanului Konrad Zuse - de exemplu calculatorul electromecanic Z3, care, deși foarte nepractic, a fost probabil cel dintâi calculator universal, apoi calculatorul ENIAC cu o arhitectură relativ inflexibilă care cerea modificări ale cablajelor la fiecare reprogramare, precum și calculatorul secret britanic Colossus, construit pe bază de lămpi și programabil electronic.
Echipa de proiectare a ENIAC-ului, recunoscând neajunsurile acestuia, a elaborat o altă arhitectură, mult mai flexibilă, care a ajuns cunoscută sub numele dearhitectura von Neumann sau „arhitectură cu program memorat“. Aceasta stă la baza aproape tuturor mașinilor de calcul actuale. Primul sistem construit pe arhitectura von Neumann a fost EDSAC.
În anii 1960 lămpile (tuburile electronice) au fost înlocuite de tranzistori, mult mai eficienți, mai mici, mai ieftini și mai fiabili, ceea ce a dus la miniaturizarea și ieftinirea calculatoarelor. Din anii 1970, adoptarea circuitelor integrate a coborât și mai mult prețul și dimensiunea calculatoarelor, permițând printre altele și aparițiacalculatoarelor personale de acum.
Rasa de caini Pitbull
Pitbull este o rasă de câini de talie medie[1] creată prin anii 1800, prin încrucișări între Bull Terrieri aduși în America dinIrlanda și Anglia, datorită popularității de care se bucurau în acea perioadă luptele între câini.[2] Strămoșii săi au fost introduși în America la mijlocul anilor 1800 de către imigranții Boston-Irlandezi.[necesită citare] În ciuda zvonurilor, ei nu sunt agresivi cu stăpânul, dar pot fi agresivi cu străinii. Blana este scurtă, aspră, lucioasă, de diferite culori. Ei sunt dispuși să își apere stăpânul în orice mod, ceea ce poate crea un exces de agresivitate.
La fel ca și în cazul altor rase de câini, cuparea urechilor este interzisă sau restricționată în multe țări europene. De altfel, Asociația Medical Veterinară Americană (American Veterinarian Medical Association - AVMA) se opune unei asemenea practici, dacă este folosită doar în scopuri cosmetice.[3] În România, legea interzice tăierea cozii (codotomia) și cuparea urechilor, pe motiv ca sunt crude și sunt catalogate ca maltratare a animalelor.[4]
Deși au loc adesea lupte ad-hoc, care nu țin cont de nici un fel de regulă, teoretic, acestea există. Ele sunt acceptate sau nu, în funcție de participanți. Înainte de fiecare luptă se întocmește o foaie cu reguli, care este transmisă posesorilor de câini. Un meci durează 30 sau 45 de
Rasa de caini Rottweiler
Rottweiler este o rasă de câine de origine germană, cu corpul masiv și musculos, cu blană scurtă și cu pete roșcate pe cap, piept și picioare. Are o talie de 55–68 cm și o greutate de 41–50 kg. Din Evul Mediu și până la sfârșitul secolului al XIX-learottweilerii îi însoțeau pe negustorii de carne plecați să cumpere vite, ducând banii într-o pungă atârnată de gât. De-a lungul timpului rottweilerii au fost folosiți pentru paza turmelor și locuințelor, pentru tracțiune și drept câini-polițiști. Se consideră că ei descind dintr-o rasă de câini de pază a vitelor lăsați aici de legiunile romane.
Alimentația[modificare | modificare sursă]
Alimentația Rottweilerului nu este una specială, poate fi hrănit atât cu hrană uscată cât și cu hrană preparată (de preferință orez fiert cu carne de vită sau pui și puțin morcov precum și iaurt cu musli, supă de pui, dar și arpacaș fiert și condimentat etc.), în nici un caz carne de porc sau grăsimi.
Comportament și psihologie[modificare | modificare sursă]
Dresajul și îngrijirea corespunzătoare a Rottweiler-ului îl pot face un câine de companie excelent. Rottweiler-ul este o rasă de câini foarte puternică cu instincte protectoare native. Inițial, utilizat ca și câine ciobănesc care supraveghea turmele de oi, Rottweiler-ul a devenit rapid mai bine cunoscut ca și câine de pază. Deși uneori răutăcios din cauza unei educații inadecvate și mergând până la agresiune, dresajul și îngrijirea adecvată a Rottweiler-ului îl pot face un companion excelent.
Istoricul și originea[modificare | modificare sursă]
Se crede că Rottweiler-ul din zilele noastre este un descendent al câinilor-păstori din timpurile romanilor, probabil al mastiff-ului italian. Așa cum romanii și-au extins dominația de-a lungul întregii Europe, Rottweiler-ul le-a stat alături având rolul de a păstori cirezile de vaci și de a-i apăra pe soldați și alimentele acestora de prădători. Datele istorice au consemnat că trupele romane, în cele din urmă, au intrat și s-au stabilit în Germania în anul 74 î.Hr. În acel timp, acoperișurile din olane (țigle) roșii reprezentau stilul arhitectural obișnuit, iar colonia a fost numită Rottweil, o traducere a cuvintelor germane pentru țigla roșie. Această colonie a dat naștere numelui rasei, care a contribuit cu loialitate și curaj la dezvoltarea civilizațiilor romane și germanice.Această regiune Rottweil a devenit în cele din urmă un important târg de vite, unde descendenții câinilor romani de bovine și-au dovedit utilitatea atât în conducerea turmelor cât și în paza lor împotriva hoților și a animalelor sălbatice . Rottweilerii au fost folosiți de măcelarii ce călătoreau prin târgurile evului mediu păzind pungile de bani legate în jurul gâtului lor.Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea când căile ferate au devenit principala modalitate de transport, rasa a scăzut numeric atât de mult încât în 1900 a existat o singură femelă în orașul Rottweil, pe lângă doar încă un număr redus în împrejurimi. Renașterea rasei până la primul război mondial s-a realizat datorită cererii din ce în ce mai mari pentru câini de poliție, sporind interesul pentru câinii Rottweiler. În timpul primului război mondial, rottweilerii au fost folosiți în diferite roluri, inclusiv ca mesageri, ambulanță, și câini de pază.
Practic, aproape distrusă în jurul anilor 1800, rasa a revenit la începutul secolului al XX-lea, datorită eforturilor susținute ale unor crescători entuziaști din Stuttgart. Rottweiler-ul este încadrat în clasa câinilor utilitari și a fost prima dată înregistrat de către American Kennel Club în 1931.
Talente[modificare | modificare sursă]
Luarea urmei (copoi), câine ciobănesc, de pază și de protecție, polițist și cărăuș.
Grupa[modificare | modificare sursă]
Mastiff (buldog) sau câini utilitari (AKC). Rasa este recunoscută de următoarele organizații și oficii internaționale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.
Aspectul exterior și dimensiunile[modificare | modificare sursă]
Rottweiler-ul este un câine de talie medie, de culoare neagră cu pete ruginii pe obraji și bot, labe și membre.Crescătorii de Rottweiler vizează un câine de o mare forță , negru acoperit cu marcaje clar definite - așa zisele puncte de foc-, a căror putere și aspect nu duce lipsă de noblețe și care este deosebit de bine adaptat pentru a fi un câine de companie, serviciu sau de lucru. Există și o varietate de Rottweiler roșie (roșcată) cu pete maron. Blana sa este formată din fire de păr de lungime medie, drepte și destul de aspre. Capul câinelui este lat cu un bot rotunjit, bine dezvoltat și urechi triunghiulare, lăsate. Nasul (trufa) este mare și negru. Ochii sunt de culoare închisă, cu o expresie de loialitate și bunăvoință. Buzele sunt negre, iar mucoasa lor este pigmentată. Corpul acestui câine este masiv și puternic, musculos și atletic. Rottweiler-ul posedă o forță considerabilă și prezintă un piept adânc și lat. Coada este tăiată (scurtată în lungime) rămânând una sau două vertebre coccigiene (piese osoase ale coloanei vertebrale). Dacă este prezentă coada este butucănoasă. Amputarea este interzisă în Germania, Marea Britanie și alte câteva țări. Rottweiler-ii sunt adesea născuți cu pinteni la nivelul membrelor posterioare, care sunt amputați, de regulă, odată cu coada. Se susține că ar exista două tipuri de câini Rottweiler: 1.Rottweiler-ul german se pare că este mai scund, mai îndesat și are un cap mai mare și mai butucănos; 2.Rottweiler-ul american este mai înalt, cu picioarele mai lungi și cu capul mai puțin butucănos. În orice caz, sunt crescători care fac selecții urmărind standardul german, care este în afara celui recunoscut de AKC, în timp ce alții fac selecții urmărind standardul american, acceptat de AKC. Adultul de Rottweiler are în medie 61–69 cm înălțime la mascul și 56–63 cm la femela. Masa corporală este de 43–59 kg la mascul și de 38–52 kg la femelă.
Personalitatea[modificare | modificare sursă]
Rottweiler-ul este un câine cu o personalitate puternică. Este calm, ușor de dresat și educat, curajos și devotat proprietarului și familiei sale. Este un câine extrem de protector, apărându-și familia cu înverșunare. Sunt luptători puternici, care par a fi imuni la durere. Sobru, ponderat, loial, sigur pe sine, rottweiler-ul necesită stăpâni care îl pot domina și manipula. Dresajul ferm și meticulos este esențial pentru acest câine, altfel puteți sfârși prin a avea un câine extrem de puternic, independent și peste măsură de agresiv. Este un câine de pază nativ, cu un caracter blând și ușor de cizelat. Sunt foarte inteligenți și și-au dovedit abilitățile in cadrul instituțiilor polițienești, militare sau vamale de-a lungul multor secole. Acest câine necesită multă companie și timp pentru socializare pentru a avea cu adevărat un exemplar reușit. Prietenii și rudele familiei sunt, în general, primiți cu entuziasm. Străinii nu pot trece mai aproape de trotuar. Lătratul este adesea rezervat pentru intrușii nedoriți. Potrivit standardului FCI, Rottweilerii sunt blânzi, calmi în etapa de bază, iubitori de copii, foarte devotați, ascultători și dornici să învețe lucruri noi și să lucreze. Aspectul lor este natural și rustic, comportamentul lor sigur de sine, echilibrat și neînfricat. Ei reacționează în mediul lor cu mare atenție. American Kennel Club spune că este în esență un câine calm, încrezător și curajos, cu rezerva că nu se împrietenește ușor cu străinii. Un Rottweiler este întotdeauna sigur pe sine. Manifestă o mare dorință de a proteja casa și familia și este un câine inteligent, cu o duritate extremă și adaptabilitate, cu o voință puternică de a lucra, ceea ce îl face potrivit mai ales ca și companion, pază sau câine utilitar. Rottweilerii sunt o rasă de câini puternici, cu o bună dezvoltare genetică a instinctelor de pază. Ca la orice rasă, comportamentul potențial periculos este, de obicei, rezultatul educației iresponsabile a proprietarului, a tratamentului plin de abuzuri, neglijare sau lipsei de socializare. Experții recomandă ca acești câini să beneficieze de instruire și socializare extinsă, lucruri esențiale pentru toți Rottweilerii. Potrivit AKC, Rottweilerii iubesc persoanele din anturajul lor și pot să se comporte într-un mod comic spre deliciul familiei și prietenilor, dar sunt, de asemenea, foarte protectori cu teritoriul lor și nu agreează străinii. Rottweilerii au nevoie de atenție în formare și de multă, multă socializare. Rottweilerilor nu le face bine să stea legați timp îndelungat. Ei sunt câini de lucru și necesită o ocupație, de aceea nu se recomandă acest câine oricui.
Relațiile cu familia și casa[modificare | modificare sursă]
Rottweiler-ul este un câine de companie pretabil pentru persoanele care sunt în căutarea unui prieten loial și a unui câine de pază credincios. Proprietarii împărtășesc o legătura puternică cu câinii lor de companie; totuși, rasa nu este cunoscută pentru abilitatea de a realiza relații de prietenie rapide cu străinii. Adesea văzuți ca o amenințare de către Rottweileri, străinii pot fi întâmpinați cu o reacție agresivă. Acest câine nu prea este indicat familiilor cu copii mici din cauza forței și posibilei intoleranțe față de poznele copiilor. Rottweiler-ul se bucură să fie singurul câine al familiei. Poate fi agresiv cu alți câini, motiv pentru care trebuie ținuți în lesă în spațiile publice. Când un câine Rottweiler este complet educat și dresat, va fi un bun tovarăș de joacă pentru copii. Va accepta pisicile și alte animăluțe de casă atâta timp cât a avut o experiență pozitivă cu acestea în timpul copilăriei. Rottweiler-ul se va acomoda să trăiască într-un apartament, dacă i se acordă suficient timp și spațiu pentru mișcare. Sunt câini relativ inactivi în interiorul căminului, astfel că o curticică este suficientă pentru a-l face fericit.
Dresajul[modificare | modificare sursă]
Rottweiler-ii sunt câini extrem de inteligenți și sunt utilizați de secole, datorită curajului lor recunoscut, ca și câini de pază. De la începutul secolului al XX-lea, câinele din această rasă a fost utilizat ca și câine polițist. Rottweiler-ii sunt nerăbdători și doritori să învețe. Din nefericire, unele persoane au ales să profite de entuziasmul Rottweiler-ului pentru a-i învăța și antrena să fie agresivi. Acest lucru a avut ca rezultat crearea unei reputații proaste pentru rasă, reputație pe care proprietarii și crescătorii de câini Rottweiler au încercat cu disperare s-o reabiliteze. Cu un dresaj adecvat, Rottweiler-ul poate deveni un membru al familiei, îndrăgit și devotat. Din cauza taliei lor, dresajul trebuie instituit de timpuriu, încă de când câinele este mic și trebuie luat în serios pentru a vă putea asigura că exemplarul dumneavoastră nu va deveni agresiv.
Subscribe to:
Posts (Atom)