Cuvântul original grecesc (holókauston) este o traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă „ardere de tot” și care denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar pentru Iahve(Elohim) căruia, după Cartea Leviticului (a treia carte a Pentateuhului), îi era plăcut mirosul acestor jertfe.[2]
Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă de oameni de către alți oameni”), cuvântulholocaust se putea referi și la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial, iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial.[3]
Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă și este folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de către naziști în ajunul și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Cuvântul biblic șoa (שואה), cu sensul de „calamitate” a devenit termenul standard în ebraică pentru holocaust încă din anii 1940[4] în Ierusalim într-o carte numită Sho'at Yehudei Polin (Holocaustul evreilor din Polonia). În primăvara lui 1942, istoricul Ben Zion Dinur (Dinaburg) din Ierusalim a folosit termenul șoa pentru a descrie exterminarea evreilor dinEuropa, denumind aceasta o catastrofă care simboliza situația unică a evreilor[5][6]. Începând din anii 1950, termenul „holocaust” se referă de regulă la genocidul evreilor.[4]
Termenul german oficial pentru exterminarea evreilor în perioada nazistă era Endlösung der Judenfrage („Soluția finală a problemei evreiești”). În germană, ca și în alte limbi, printre care engleza, termenul soluția finală este folosit ca alternativă la cel de holocaust. În România, Conducătorul [[Ion Antinescu|Antonescu a folosit sintagma „curățirea terenului”[7].
Atrocitățile regimului nazist nu s-au limitat la evrei. Unii autori au folosit noțiunea holocaust în sens mai larg, pentru a descrie și alte acțiuni ale regimului nazist. Acestea includ uciderea a aproximativ o jumătate de milion de romi, omorârea a milioane de prizonieri de război sovietici, precum și regimul de exterminare la care au fost supuse persoanele trimise la muncă forțată, homosexualii, persoanele handicapate fizic și/sau psihic, cetățeni polonezi și ai altor popoare slave, opozanți religioși (martori ai lui Iehova, prelați romano-catolici) și opozanți politici.[8][9] Însă majoritatea istoricilor nu includ aceste grupuri în definiția holocaustului, restrângând semantica acestui termen la genocidul evreilor.[10] sau ceea ce naziștii au numit Soluția finală a problemei evreiești. Ținând cont de toate victimele persecuțiilor naziștilor, numărul morților crește considerabil: estimările plasează numărul total de victime în general între 9 și 11 milioane.[11]
| Acest articol este parte a seriei Nazism. |
 |
.jpg){kind=small}
Persecuția și genocidul s-au desfășurat în etape. Legislația privind eliminarea evreilor din societatea civilă a fost promovată cu mai câțiva ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial (1933-1939). Au fost înființate lagăre de concentrare în care deținuții erau folosiți ca sclavi până mureau de extenuare sau de boală. Unde Al treilea Reichocupa un nou teritoriu în Europa de Est, unități speciale numite Einsatzgruppen exterminau evrei și adversari politici, împușcându-i în masă. Evrei și romi erau concentrați în ghetouri înainte de a fi transportați la sute de kilometri cu trenuri de marfă în lagărele de muncă forțată și exterminare, unde, dacă supraviețuiau călătoriei, cei mai mulți erau uciși prin gazare în încăperi special amenajate. Fiecare ramură a aparatului administrativ al statului hitlerist a fost implicată în logistica asasinatelor în masă și a contribuit la transformarea Germaniei în ceea ce un istoric a denumit „un stat genocidar”.[12]
No comments:
Post a Comment